Suntem o organizaţie nonguvernamentala, non-profit, cu misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii familiilor care au bebeluşi identificaţi la risc de a dezvolta autism.
Suntem o echipă inimoasă şi dedicată care întâmpină familiile la răscruce de drumuri. Le oferim suport emoţional şi ghidaj parental în călătoria plină de necunoscut alături de bebeluşul lor.
Autismul întrerupe funcţionalitatea sistemului familial (Neta Alonim)
MISIUNE – VIZIUNE – VALORI
VIZIUNE
Schimbarea de paradigmă în înţelegerea autismului
- Cele mai recente studii atestă că există dovezi despre autism în creierul copilului cu mult înainte de prima lui zi de naştere. Există declanşatori genetici şi schimbări biologice care se produc în creierul copilului în timpul sau înainte ca simptomele autiste să devină manifeste. (Geraldine Dawson, psiholog clinician şi cercetător în autism la Universitatea Duke)
- Bebeluşii care vor deveni autişti experimentează/înţeleg lumea într-un mod diferit în primul an de viaţă faţă de cei ce nu vor avea autism. Această experienţă/percepţie alterată despre lume ar putea contribui la dezvoltarea ulterioară a creierului autist.
- La nivel psihologic, autismul debutează întotdeauna cu o tulburare de ataşament. (dr. Hanna Alonim)
Există o fereastră de oportunitate în autism, în primul an de viaţă, când creierul se schimbă atât de mult, intervenţia precoce având eficienţă maximă. Pentru că nu a fost clar până de curând că diferenţele în autism încep în timpul sarcinii şi în primii doi ani de viaţă, nu există la nivel global terapeuţi pregătiţi să lucreze cu această categorie de vârstă.
- Reducerea decalajului dintre detectare precoce, evaluare și intervenție timpurie este crucială pentru viitorul oricărui copil expus riscului de a dezvolta autism. (dr. Hanna Alonim, fondator şi director al Centrului Mifne Israel)
MISIUNE
Reducerea prevalenţei autismului în lume
- Îmbunătăţim calitatea vieţii familiilor care au bebeluşi identificaţi la risc de a dezvolta autism, printr-un program de terapie intensivă adresat întregii familii, care reduce gravitatea simptomelor autiste până la stoparea lor din evoluţie;
- Educăm părinţii şi viitorii părinţi că timpul este esenţial în detectarea semnelor subtile precoce în autism şi că intervenţia terapeuică este crucială în primii doi ani de viaţă;
- Acţionăm pentru a conştientiza la nivel de comunitate că autismul afectează întregul nucleu familial, cu impact major în societate.
VALORI
Despre Mifne România
Proiectul Mifne România aduce metoda Mifne în România, înfiinţând primul centru de diagnostic precoce şi tratament timpuriu intensiv pentru bebeluşi identificaţi la risc de a dezvolta autism şi familiile lor. Proiectul se derulează prin Asociaţia Punct de Cotitură în Autism Timpuriu, organizaţie non-profit înfiinţată la începutul anului 2021, în oraşul Piatra Neamţ, având misiunea de a îmbunătăţi calitatea vieţii familiilor care au copii cu autism.
“Identificarea semnelor precoce ale autismului în primul an de viaţă al bebelușului oferă TIMP familiei să intervină până în vârsta de doi ani, când creierul bebeluşului se află la apogeul plasticității, creșterea și conexiunile dintre celulele nervoase putând fi influențate. Acest lucru contribuie la reducerea semnificativă a gravității simptomelor în autism.” Dr. Hanna Alonim
Creșterea semnificativă a cazurilor de autism în lume a dus la acordarea unei atenții sporite impactului pe care acest sindrom îl manifestă la nivel de nucleu familial dar şi la nivel de comunitate. Rezultatele celor mai recente studii aduc speranţă, conturând în autism o fereastră de oportunitate (0-2 ani) .
MIFNE – Abordarea terapeutică unică funcționează datorită a patru componente vitale
Valorifică impactul pozitiv al tratamentului timpuriu asupra dezvoltării creierului
Metoda Mifne încorporează screening-ul precoce, detectarea și intervenția pentru bebelușii sub 24 de luni care exprimă semne timpurii de autism. Având în vedere plasticitatea neuronală a creierului în primii 2 ani de viață, identificarea timpurie și intervenția ulterioară pentru acești copii foarte mici este cea mai de dorit.
Se concentrează atât pe copil, cât și pe familie
Metoda Mifne promovează o relație sănătoasă de atașament între părinte și copil. Când un copil prezintă semne de autism, interacțiunile reciproce sănătoase dintre părinte și copil sunt de obicei perturbate, afectând astfel legătura de atașament. Cercetările indică faptul că o relație sănătoasă de atașament între părinte și copil este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a creierului.
Oferă servicii intensive și cuprinzătoare
Faza inițială a abordării Mifne constă în 21 de zile consecutive de intervenție intensivă, atât pentru sugar cât și pentru familie. Punctul central al abordării copilului este terapia de joc reciproc, în timp ce părinții și ceilalți copii ai lor primesc terapie de familie. Familiile stau trei săptămâni la centrul Mifne și deprind metodele de terapie prin joc, sunt îndrumate cum să își înțeleagă copilul și să relaționeze cu el. De asemenea, li se oferă și alte servicii precum terapia alimentației.
Oferă monitorizare și asistență continuă
După acele prime săptămâni intense, familia se întoarce acasă. Un terapeut Mifne le oferă susținere în tranziția spre viața de zi cu zi. Abordarea Mifne oferă o bază cuprinzătoare, de susținere pentru sugar și familie, prin care să continue o dezvoltare armonioasă și îi sprijină pe parcursul acestei călătorii.
Aducerea metodei Mifne în România faclilitează accesul familiilor cu bebeluşi aflaţi la risc de a dezvolta autism la servicii psihologice specializate şi adaptate acestei categorii de vârstă. Abordarea Mifne cuprinde următoarele componente: depistare precoce (încă din primul an de viaţă), ghidaj parental şi program de tratament timpuriu intenisv sub vârsta de doi ani (incluzând nucleul familial).